Trucs a faire: visit Snow Castle of Kemi
În Kemi (Finlanda) este tradiția unui castel de gheață care se reconstruiește în fiecare an, este deschis din decembrie până în aprilie și…to be continued
vă fac poftă cu niște poze “furate” de pe site-ul lor
Marti 10 noiembrie 2009
Ora 16.00
sala Enescu- Universitatea Nationala de Muzica -Bucuresti
Recital- Folclorul ca pasiune
“Cine zice horea me”
-doine si cantece doinite-
Inerpreteaza studentii: Camelia Andrei,Codruta Avacaritei, Roxana Badescu, Gheorghita Chitoran, Elena Cuculici, Andreea Elena Feraru, Loredana Streche, Razvan Rados, Mariuca Verdes
Coordonator proiect: conf. univ. dr. Rodica Nicolaescu
INTRARE LIBERA
“Chinezii scriu cuvântul criză din două semne şi mişcări de pensulă. Prima mişcare reprezintă “pericol”, iar a doua “oportunitate”. Într-o criză ai grijă la pericol-dar recunoaşte oportunitatea.”
John F. Kennedy
Ce soare!…Şi toutuşi,
astăzi cerul a avut gust de ploaie…
Stropi dulci cu aroma de soare,
strânşi în chip de primăvară
şi unul amar…fără nume.
Picături triste
cântate printre raze de asfinţit
şi o picătură dragă…fără nume.
Aşa plângând cu fruntea rezemată
de un pământ amar,
Tu mi-ai adunat lacrimile
în palmele Tale…
Apoi Le-ai risipit spre zenit
într-un fel de cântec…fără nume-
cu arcuş din raze de soare
şi coarde din curcubeu…
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Nichita Stănescu
Pe mâinile mele s-au uscat culorile.
Am pictat cu mâinile goale fiecare cărare de vis,
fiecare gând,
cuvânt…
cu risipire de culori.
Acum,
toate au rămas încremenite pe palmele mele
ca o amprentă
ce știe fiecare încrustare de timp,
de așteptare…
Culori uscate…
parcă ar vrea doar să tacă.
Te ascult…
Și din ochii tăi-sau ochii mei-
Se sparg vitraliile în valuri sărate
scurse cu risipire
pe obraji, pe mâini,
cu fiecare gând,cuvânt,
pe culorile uscate…
Parcă îmbrățișarea asta așa sărată
încuviințează -nu știu cum!-
deșertul mâinilor să reînvie.
Cred că vom picta din nou!
(Pentru Bobo cea Frumoasă)
Aș strânge între gene
ultimele respirații dintr-un apus,
ca o strivire de cer
într-o privire avidă de albastru,
ca un gând
agățat de-o șuviță de salcie.
Parcă pământul a înghițit soarele cu poftă
și noaptea este un șervețel negru,
țesut cu fire de argint
cu care pământul își șterge
buzele nesățioase
de roșul apusului…
Mi se pare că a mai trecut o zi…
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Nichita Stănescu
Îmi plac cuvintele.
Dintotdeauna m-au fascinat… Îmi place sa le ascult, să le rostesc, să le citesc, să le potrivesc…
Să-i vorbesc sufletului meu despre fluturi, praf, povesti, poteci, vise, copaci, stele, lacrimi, jocuri şi o grămadă de mari mărunţişuri…şi cu ele toate să vorbesc despre el.
Îmi place universul ce se naşte cu fiecare nuanţă de cuvânt.
