Archive for May, 2008

La țărmul mării de amar

{ May 29, 2008 @ 12:53 pm } · { Cuvintele mele }
{ } · { Leave a Comment }

La țărmul mării de amar…

construiam castele de nisip

cu  porți de gheață

 

Se poate și asta…

{ May 29, 2008 @ 12:40 pm } · { pur și simplu...așa }
{ } · { Leave a Comment }

Un iluzionist, un scamator este cel ce face scamatorii. Scamatoria este o”faptă, acțiune aparent miraculoasă, bazată pe iluzii optice create de dibăcia și rapiditatea gesturilor acestuia[...] Arta de a face astfel de fapte, acțiuni [...] fig. mistificare, înșelăciune, potlogărie.” (DEX)

  

 

a iluziona- verb reflexiv și tranzitiv…  Scopul iluzioniștilor este de a  amuza, înșela …pe alții… dar !SURPRISE! ce te faci când te înșeli pe tine însuți?…Folosești forma reflexivă….

 

 

 

Se poate și asta…

 

 

 

 

 

 

 

 ” Lumea nu se  îngrămădește decât în jurul negustorilor de iluzii” (Emil Cioran)

 

 

Sigur că da… e evident…

Amețitor joc…tu iluzionezi, tu vinzi iluziile..tu ești înșelat de propriile iluzii..tu cumperi alte iluzii… tu critici iluziile, tu renunți la vechi iluzii, tu cauți noi iluzii, tu găsești noi iluzii… și lista abia a început…

Se poate și asta… eu să fiu iluzionista și publicul..tot eu…

Glas de sirenă

{ May 29, 2008 @ 12:14 pm } · { Cuvintele mele }
{ } · { Leave a Comment }

Cu trosnet larg

se desprind de pe catarg

iluzii…

 

De n-ar fi fost așa mult înălțate

și atât de atent pictate,

poate m-ar fi durut mai puțin.

 

De nu le-aș fi îmbătat

cu timp nemăsurat,

poate le-aș fi șters ușor ca un vis

Dar nu…

 

Ascult cântecul acelorlași iluzii

 prinzându-se de catargul vieții mele.

Încotro?

Iluzii sirene…

 

 

În căutarea timpului pierdut

{ May 20, 2008 @ 11:41 am } · { pur și simplu...așa }
{ } · { Leave a Comment }

Pentru că literatura te învață în felul ei cum să-ți înțelegi sufletul…

 Pierdem cu adevărat  ceea ce nu am trăit. Ceea ce am trăit chiar daca acum  este o simplă amintire, prin intermediul memoriei retrăim.  Astfel găsim timpul crezut pierdut.

Totul depinde de noi… de forța cu care trăim, de capacitatea de a înțelege complexitatea unei clipe și a vieții în ansamblu.
(inspiraţie din ora de literatură universală-discuţie asupra romanului În căutarea timpului pierdut de Marcel Proust

Noaptea ascultă

{ May 20, 2008 @ 11:15 am } · { Cuvintele mele }
{ } · { Leave a Comment }

Noaptea ascultă pașii mei spre vis
Ușor genele-mi se ating
Ziua se stinge în apusuri cadențate
Și clipele s-au strâns
Cu toată durerea
Într-o lacrimă a timpului
Ce așteaptă uitarea

Noaptea ascultă pașii mei spre vis
Grăbiți în zorii zilei ce mereu urmează
Cu urme proaspăt șterse
De-o aripă neagră…
Veghez nocturn
Vise tăcute…

Noaptea ascultă pașii mei spre vis…

zâmbesc

{ May 20, 2008 @ 11:09 am } · { Cuvintele mele }
{ } · { Leave a Comment }

Alergăm de la om la om….și câte le-am spune…dar mă lovesc de un zid de piatră ce plânge sub ploaie…Mai întâi zidul meu..apoi al tău.
Încă mai construim, altceva nu știm a face..mai înalt..tot mai înalt, până jos e o distanță amețitoare.. E prea târziu să ne oprim și să coborâm. Oare? Așa că neavând ce face aici sus… Zidim.
La porțile noastre lacăte mari, ruginite atârnă greu a singurătate. Contează? Prea puțin.
O singură cheie pentru atâtea și atâtea încuietori…
De aici de sus te-am văzut. Și tu m-ai chemat. Ca să ajung la tine trebuia să sar.
Am sărit.
Da, după cum te-ai așteptat, am căzut.
Aici…acum jos…pe pământ …într-un vast labirint…abia te mai zăresc așa cum stai aplecat peste zid și încercări…
Pustiu…poarta ta închisă, a mea asemenea… și eu sunt afară.
E târziu…dar… știi? Eu am o cheie… și zâmbesc…