“‘-Du-te și adu-mi o cană de apă, te rog!
-Nu mă duc. E prea întuneric afară și mi-e urât.
-Urât? De cine ți-e urât? Mai urât ca tine nu e nimeni! “
Desigur, tatăl meu a glumit, dar această glumă a cântărit atât cât a trebuit să apară complexul de inferioritate. Mult timp am crezut că sunt o fată urâtă.
Când am ajuns să am și eu o fetiță i-am spus într-o zi:
“-Ești cea mai frumoasă fetiță din lume!
-Ba nu, mama, mai întâi Domnul Isus, apoi florile și după aceea eu.”
Bineînțeles că nu trebuia să-i spun așa ceva, dar m-a bucurat nespus răspunsul ei. Superlativul e Dumnezeu!
Mama
Advertisement
