“Chinezii scriu cuvântul criză din două semne şi mişcări de pensulă. Prima mişcare reprezintă “pericol”, iar a doua “oportunitate”. Într-o criză ai grijă la pericol-dar recunoaşte oportunitatea.”
John F. Kennedy
A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Nichita Stănescu
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
Nichita Stănescu
Ziua de ieri s-a ţinut după mine, crezând,
Ca un câine flămând,
Că e legată cu ceva, cu vreo curea,
Cu vreo frânghie, de viaţa mea-
Şi la o răspântie cu statui
S-a întors văzând că nu-i.
S-a pierdut neputincioasă şi pribeagă
După ce vremea întreagă
M-a urmat, pas cu pas, până azi
La amiazi.
Cine şi-a pierdut o zi cât o viaţă,
S-o caute repede. Se înnoptează. Se lasă ceaţă.
Tudor Arghezi
