I so love this autumn!

“…De câte ori îmi cumpăr un oraș și-l țin pe palmele amândouă (cum ctitorii țineau odată biserici de jucărie), orașul meu nu durează. Mi se fură, mi se fură clipă de clipă. Îl fură păianjenii ce cad din tavan pe un fir de salivă. Îl rod gândacii de bucătărie. Îl ruinează suflarea mea însăși, gâfâitul plămânilor mei bătrâni.. Niciodată nu am trăit într-un oraș fără ca el să se dizolve în jurul meu ca zahărul în apă. Niciodată nu am privit o casă fără să o văd cum se apleacă într-o rână. niciodată nu am dormit într-un pat fără ca el să se prăbușească de greutatea de tanc a viselor mele.”

Mircea Cărtărescu,

Ochiul căprui al dragostei noastre

Descântec de ploaie

Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei,
Ploile proaspete şi plictisitoarele ploi fără sfârşit,
Iubesc ploile, iubesc cu patimă ploile,
Îmi place să mă tăvălesc prin iarba lor albă, înaltă,
Îmi place să le rup firele şi să umblu cu ele în dinţi,
Să ameţească, privindu-mă astfel, bărbaţii.
Ştiu că-i urât să spui “Sunt cea mai frumoasă femeie”,
E urât şi poate nici nu e adevărat,
Dar lasă-mă atunci când plouă,
Numai atunci când plouă,
Să rostesc magica formulă “Sunt cea mai frumoasă femeie”.
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că plouă
Şi-mi stă bine cu franjurii ploii în păr,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că-i vânt
Şi rochia se zbate disperată să-mi ascundă genunchii,
Sunt cea mai frumoasă femeie pentru că tu
Eşti departe plecat şi eu te aştept,
Şi tu ştii că te-aştept,
Sunt cea mai frumoasă femeie şi ştiu să aştept
Şi totuşi aştept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Şi toţi trecătorii adulmecă ploaia să-i simtă mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poţi să te-ndrăgosteşti fulgerător,
Toţi trecătorii sunt îndrăgostiţi,
Şi eu te aştept.
Doar tu ştii –
Iubesc ploile,
Iubesc cu patimă ploile, înnebunitele ploi şi ploile calme,
Ploile feciorelnice şi ploile-dezlănţuite femei…

Ana Blandiana

Uneori

Uneori pășim peste zile…ușori ca o aripă de fluture.

Uneori   noaptea zâmbește trist și se întoarce la stelele ei, lăsându-mă singură să termin povestea…

Uneori gândurile rătăcesc cu pași grei prin păduri pline de hățișuri de întrebări…și răspunsurile sunt înșelătoare ecouri…Gândurile noastre rătăcitoare… în naiva lor teamă de a nu se pierde, lasă mereu frimituri de sare pe obraz…

My sweet rainy may

There’s always a sad song about rain… and there are always some blue lashes for those eyes that fit the song, the rain…

O secunda cat un zambet am crezut ca numai noi suntem orbiti si din mainile noastre clepsidre aluneca intelesurile toate….

Toate scrisorile de amor sunt
Ridicole.
Nici n-ar fi scrisori de amor dacă n-ar fi
Ridicole.

La vremea mea am scris şi eu scrisori de amor,
Ca şi ceilalţi,
Ridicole.

Căci scrisorile de amor, când de amor e vorba,
Trebuie să fie
Ridicole.

Însă, la urma urmelor, doar acele
Creaturi care niciodată n-au scris
Scrisori de amor
Sunt
Ridicole.

Ce n-aş da să retrăiesc vremea când scriam
Fără să-mi dau seama
Scrisori de amor
Ridicole.
Adevărul este că astăzi
Amintirile mele
Despre acele scrisori de amor
Sunt
Ridicole.

     Fernando Pessoa

Gentle sound of no

I’ve dressed up my soul 

 with some pretty ideas

and and a wry song,

but that’s just not enough…

The winter wind took his ballad away

fed with the same hope that

left my eerie silence…

and so it is

laying down on  these  waitings…

broken whispers of no calls.

 

 

 

 

 

 

Drumuri, drumuri…

Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.

John Fitzgerald Kennedy

 

Tirania este dorința de a avea pe o cale ceea ce nu poți obține pe altă cale.

Blaise Pascal

Multe decizii le luăm în funcție de drumul pe care vrem să mergem. Uimitor de des, observ că este o plăcere generală a scurtăturilor.Vrei să fii bogat? De ce  să aștepți muncind din greu, când poți s-o iei pe scurtătură și dimineața să te trezești cu avere? Vrei să treci examenul? De ce să înveți atât de mult când se poate rezolva promovarea pe alte căi ingenioase..Vrei să mănânci căpșuni proaspete iarna?  Sigur! De ce să aștepți până primăvară, le facem noi să crească oricând! Vrei respect? Poți să nu te străduiești prea mult să-l câștigi, poți să-l impui imediat prin ce mijloace îți trec prin cap…

Este tristă priveliștea aceasta, unde fiecare aleargă pe scurtătura lui, frângându-și degetele de nerăbdare…

 

 

 

“‘-Du-te și adu-mi o cană de apă, te rog!

-Nu mă duc. E prea întuneric afară și mi-e urât.

-Urât? De cine ți-e urât? Mai urât ca tine nu e nimeni! “

Desigur, tatăl meu a glumit, dar această glumă a cântărit atât cât a trebuit să apară complexul de inferioritate. Mult timp am crezut că sunt o fată urâtă. 

Când am ajuns să am și eu o fetiță i-am spus într-o zi:

“-Ești cea mai frumoasă fetiță din lume!

-Ba nu, mama, mai întâi Dumnezeu, apoi florile și după aceea eu.”

Bineînțeles că nu trebuia să-i spun așa ceva, dar m-a bucurat nespus răspunsul ei. Superlativul e Dumnezeu!

Mama

« Older entries